Scarlat Longhin – general și medic dermatovenerolog român, membru corespondent al Academiei Române (din 1963). A fost profesor la Universitatea din București. Cercetările sale cuprind diferite domenii ale dermatovenerologiei, în care a adus contribuții importante, de exemplu tratamentul biologic al dermatomicozelor.
A fost o data ca niciodată un spital în București, Spitalul Clinic de Dermatovenerologie “Prof. Dr. Scarlat Longhin” care n-a apucat adâncii bătrâneți fiind desfintat în urma retrocedării imobilelor în care acesta funcționa.
Asta în decembrie 2011. Pro Tv face o anchetă în 2012 și pune un filmuleț cu spitalul la un an după desființare, total părăsit, desfigurat și fără nici o speranță de refacere.
Filmuleț aici.
Un comentariu la unul din articole mi-a atras atenția. Foarte bine exprimat.
“Deci ar putea fi câteva variante. De ex: propietarii de drept, să fie niște oameni la peste 70 de ani, cu pensii de 800 lei/lună, care nu își permit să demoleze/construiască și pur și simplu astepata să vândă terenul cu pricina la un preț cât mai bun. Sau, că propietarul actual are bani și voința să facă ceva cu locul ăla, dar încă așteaptă avize de demolare/construire, urbanism, etc de la primărie. Știm cu toții cât durează asemenea demersuri…”
Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa.
“Acum ceva timp, Comisia Tehnică de Urbanism a vrut să construiască pe terenul spitalului un turn de 20 de etaje și o clădire de locuințe de 6 etaje. Clădirea va adăposti birouri, un hotel și o policlinică.” – citat de pe hotnews.ro
Cei care dețin terenul spitalului Scarlat Longhin sunt … mulți.
Printre care Marie-Rose Mociorniță – femeie de afaceri, nicidecum om la peste 70 de ani fără ceva inițiativă de luat în problema asta. Foarte foarte interesantă povestea familiei ei, aici de pe Wikipedia. Interesantă totuși ultima frază:
“După revoluția din 1989, fiica sa Marie-Rose Mociorniță a dus o luptă constantă pentru restituirea averilor confiscate abuziv de către comuniști.”
Merg mai departe cu a mea obsesivă curiozitate și dau peste mociornita.ro
Citez:
“Clădirile în care au funcţionat secţiile spitalului au aparţinut familiei Mociorniţă înainte de cel de-al doilea război mondial. Întreaga suprafaţă a spitalului a fost revendicată în 1994, însă moştenitorii, Mociorniţă şi Manolescu, nu au câştigat în instanţă. La începutul lui 2007, Adriean Videanu, fostul primar al Capitalei le-a restituit întreaga suprafaţă a spitalului, deşi proprietatea fusese pierdută în favoarea statului român în anul 1941, după ce fusese ipotecată.”
Altă frază interesantă găsesc pe epochtimes-romania.com
“Deşi ar fi putut face parte dintr-un top al celor mai bogate românce – asta dacă statul i-ar fi făcut dreptate şi i-ar fi retrocedat toate proprietăţile şi bunurile pe care comuniştii i le-au luat familiei sale – a rămas doar discretă şi resemnată în faţa unei Românii unde băieţii deştepţi umblă liber şi nu stau în celule, acolo unde consideră ea că le este locul.”
Internetul e plin de procese, văicareli și răutăți între proprietarii terenului (adicătelea ei între ei) și între proprietari și terțe părți.
Întrebări sunt multe. De ce nu face nimeni nimic? Cum a ajuns spitalul să fie de nerecunoscut doar într-un an de zile?
De ce nu face nimeni nimic?!
Foto: Daria Raducanu
Wine and anxiety 